Cum au evoluat protezele. De la cârligul lui Captain Hook la penisul bionic

Cum au evoluat protezele. De la cârligul lui Captain Hook la penisul bionic
Publicat: 20/05/2017, 18:18

A făcut valuri cazul lui Mohammed Abad, din Scoția, care și-a pierdut penisul și un testicul într-un accident grav suferit la vârsta de 6 ani. Băiatul a fost agățat de un vehicul care l-a târât pe o distanță de 180 de metri. Din cauza handicapului său, Abad nu a reușit să își întemeieze o familie. Lucrurile s-au schimbat în 2015, când Abad (43 de ani atunci) a devenit posesorul primului penis bionic din lume.

Organul a fost realizat, timp de trei ani, de o echipă de experți de la University of London din grefe preluate de pe antebrațul lui Mohammed, potrivit Engadget. Penisul include și un mecanism cu pompă. „Când vrei puțină acțiune apeși butonul de ‘on’. Când ai terminat apeși un alt buton. Durează câteva secunde”, a declarat pacientul.

Toate aceste proiecte le îmbunătățesc viața celor care au rămas cu un handicap fizic, în urma unui război sau a unui accident nefericit.

Citește în continuare pe Go4it

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Kim Jong Un ar fi fost dispus să renunțe la armele nucleare: „Am o fiică...
Facerea de bine este... știți voi ce! O bucureșteancă i-a donat canapeaua unei femei. Ce...
FOTO. Cea mai bogată româncă are o avere de peste 800.000.000 de euro și arată...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Iranul a cerut și ajutorul SUA după prăbușirea elicopterului care a dus la moartea președintelui...
S-au luat la bătaie în ultimul hal, în Parlamentul României. VIDEO EXCLUSIV
Cum a aflat Monica Tatoiu că are CANCER! „Pierd un litru de sânge la trei...
EXCLUSIV. Florin Piersic, mesaj emoţionant de pe patul din spital: "Să ştiţi că nu vreau...
Breaking news despre Florin Piersic!
Cât costă o porție de mici în piața Obor. Nimeni nu se aștepta la un...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Prima Dacia PREMIUM... păcat că nu va fi produsă niciodată
O persoană a murit după ce avionul Londra-Singapore s-a confruntat cu turbulenţe
Descoperire HALUCINANTĂ în testicule umane! Este de necrezut
Devine ilegal PESTE TOT în România. Legea a fost deja adoptată: Vrem să spunem STOP
Schimbări uriașe pentru milioane de români. Se modifică totul la pensie
„Suflete pereche, zic eu”. Jador, fermecat de frumusețea unei tinere din Corbu. „Viitoarea mea soție”....
Bunicul Florentinei, fata ucisă la Sibiu, detalii șocante! "Nu a..."
Tavi Colen, mărturisiri despre trădarea din trupa Talisman. Artistul nu îl poate uita Alin Oprea....
Alin Oprea a ajuns într-un suflet acasă la soția lui. Medana, dărâmată de trecerea în...
BANCUL ZILEI. Două măicuțe în mașină. Deodată pe parbriz sare un VAMPIR mic
Comerțul internațional, amenințat de schimbările climatice și războaiele din Ucraina și Gaza
×